Vreau o tempera uriaşă cu care să colorez Bucureştiul!
Vreau să fiu primar şi să-i oblig pe controlorii R.A.T.B. să poarte uniforme roz, cu autobuze vii, din filmele de animaţie, desenate pe ele. Să dea amenzi pe bileţele portocalii împrumutate de la Tăriceanu şi să încadreze suma pe care trebuie s-o plătim între inimioare roşii. Iar dacă nu avem nici billet, nici acte, să ne pedepsească gâdilându-ne în talpă cu o floare albastră.
Vreau ca Videanu să schimbe pentru a paişpea oară bordurile schimbate deja de treişpe ori şi să pună în loc borduri lila şi bej. Una lila, una bej. Una bej, una lila. Iar deasupra bordurilor, pe trotuare, să fie coşuri de gunoi cu picăţele verzi, coşuri pe care le poţi învârti în toate felurile fără ca nimic să cadă din ele, coşuri făcute din plastilină colorată, să crape mâţele vagaboande jucându-se cu dânsele.
Îl vreau pe Vanghelie îmbrăcat în clovn. Să-l văd cum vine în faţa alegătorilor (cu discursul obişnuit) şi cum, atunci când începe promisiunile, toată lumea să se pună pe râs. Şi Vanghelie să zică: “am să fac cinci mii de locuri de parcare!” Şi alegătorii: “hi-hi-hi!” Şi Vanghelie: “voi construi treizeci de parcuri de la zero, pe locul actualelor sedii ale partidelor politice!” Şi lumea: “ha-ha-ha!” Şi Vanghelie: “voi mări pensiile bucureştenilor, deşi asta nici măcar nu este treaba mea!” Iar la una ca asta publicul să nu mai reziste şi să se tăvălească pe jos, aplaudând şi dând din picioare ca emoticonul acela simpatic de pe mess.
Vreau clădiri colorate, ca în desenele unor copii de grădiniţă. Iar Casa Poporului, p-aia o vreau multicoloră. Vreau să mă doară capul numai când mă uit la dumneaei! Să vină turiştii avizi de megalomanie şi dictatură şi, când încearcă să o privească, să pună mâna la ochi şi să zică “ptiu, drăcie!”. Vreau ca la Soare să ne putem uita, da’ la Casa Poporului ba!
Vreau asfalt colorat în funcţie de cartier, ca să te descurci mai uşor în trafic. Vruuuum, mergi pe bulevardul galben al Unirii... Nino-nino, merge Poliţia în misiune pe calea Rahovei cea roşie... Şi poliţistu daltonist cel superior să zică: “bă, tu nu vezi că mergem pe verde?! Suntem pe Calea Moşilor!” Şi celălalt să nu poată să zică nimic, că doar îi e inferior în grad, şi infractorii să scape şi să meargă să jefuiască bănci grena.
Totul ar fi mai frumos cu puţină culoare, nu credeţi? Chiar şi Bucureştiul!
Vreau să fiu primar şi să-i oblig pe controlorii R.A.T.B. să poarte uniforme roz, cu autobuze vii, din filmele de animaţie, desenate pe ele. Să dea amenzi pe bileţele portocalii împrumutate de la Tăriceanu şi să încadreze suma pe care trebuie s-o plătim între inimioare roşii. Iar dacă nu avem nici billet, nici acte, să ne pedepsească gâdilându-ne în talpă cu o floare albastră.
Vreau ca Videanu să schimbe pentru a paişpea oară bordurile schimbate deja de treişpe ori şi să pună în loc borduri lila şi bej. Una lila, una bej. Una bej, una lila. Iar deasupra bordurilor, pe trotuare, să fie coşuri de gunoi cu picăţele verzi, coşuri pe care le poţi învârti în toate felurile fără ca nimic să cadă din ele, coşuri făcute din plastilină colorată, să crape mâţele vagaboande jucându-se cu dânsele.
Îl vreau pe Vanghelie îmbrăcat în clovn. Să-l văd cum vine în faţa alegătorilor (cu discursul obişnuit) şi cum, atunci când începe promisiunile, toată lumea să se pună pe râs. Şi Vanghelie să zică: “am să fac cinci mii de locuri de parcare!” Şi alegătorii: “hi-hi-hi!” Şi Vanghelie: “voi construi treizeci de parcuri de la zero, pe locul actualelor sedii ale partidelor politice!” Şi lumea: “ha-ha-ha!” Şi Vanghelie: “voi mări pensiile bucureştenilor, deşi asta nici măcar nu este treaba mea!” Iar la una ca asta publicul să nu mai reziste şi să se tăvălească pe jos, aplaudând şi dând din picioare ca emoticonul acela simpatic de pe mess.
Vreau clădiri colorate, ca în desenele unor copii de grădiniţă. Iar Casa Poporului, p-aia o vreau multicoloră. Vreau să mă doară capul numai când mă uit la dumneaei! Să vină turiştii avizi de megalomanie şi dictatură şi, când încearcă să o privească, să pună mâna la ochi şi să zică “ptiu, drăcie!”. Vreau ca la Soare să ne putem uita, da’ la Casa Poporului ba!
Vreau asfalt colorat în funcţie de cartier, ca să te descurci mai uşor în trafic. Vruuuum, mergi pe bulevardul galben al Unirii... Nino-nino, merge Poliţia în misiune pe calea Rahovei cea roşie... Şi poliţistu daltonist cel superior să zică: “bă, tu nu vezi că mergem pe verde?! Suntem pe Calea Moşilor!” Şi celălalt să nu poată să zică nimic, că doar îi e inferior în grad, şi infractorii să scape şi să meargă să jefuiască bănci grena.
Totul ar fi mai frumos cu puţină culoare, nu credeţi? Chiar şi Bucureştiul!
